Figura lui Dracula are rădăcini adânci în istoria Europei de Est, fiind inspirată din viața și faptele domnitorului valah Vlad Țepeș. De-a lungul secolelor, granița dintre adevăr și ficțiune s-a estompat, iar imaginea domnitorului a fost reinterpretată în nenumărate feluri, devenind un simbol al justiției dure și al misterului transilvănean.
Originea istorică a personajului Dracula
Vlad Țepeș, cunoscut și ca Vlad Drăculea, a domnit în Țara Românească în secolul al XV-lea, perioadă marcată de conflicte cu Imperiul Otoman și de lupte interne pentru putere. Numele „Dracula” provine din ordinul „Dragonului”, al cărui simbol era purtat de tatăl său, Vlad Dracul. Prin metodele sale severe de pedepsire, Vlad Țepeș a fost temut de nobilii trădători și respectat pentru dorința sa de a impune dreptatea. Istoricii îl consideră un conducător aspru, dar eficient, care a reușit să aducă stabilitate într-o perioadă tulbure a Evului Mediu românesc.
De la domnitor la mitul vampirului
Legenda vampirului Dracula a prins contur în secolul al XIX-lea, când scriitorul irlandez Bram Stoker a publicat romanul „Dracula”. Folosindu-se de reputația sângeroasă a lui Vlad Țepeș, autorul a creat o figură întunecată, nobilă și nemuritoare, care s-a transformat într-un simbol global al goticului și al misterului. În timp, mitul a fost alimentat de povești locale, de superstițiile despre strigoi și moroi, precum și de fascinația occidentală pentru exotismul Transilvaniei.
Dracula – între istorie și identitate culturală
În cultura românească, Vlad Țepeș nu este privit ca un monstru, ci ca un simbol al dreptății și al rezistenței. Imaginea sa a fost reabilitată, iar numeroase studii istorice și monumente îi cinstesc memoria ca pe un domnitor care a apărat țara cu fermitate. Astăzi, numele Dracula reprezintă o punte între istorie, mit și turism, atrăgând milioane de vizitatori curioși să descopere adevărul din spatele legendei. Aici, mitul devine parte din identitatea Transilvaniei și a României moderne.
