Mitul lui Dracula este inseparabil de ideea de vampirism, născută din poveștile transilvănene despre strigoi și suflete damnate. Fascinația pentru setea de sânge și dorința de nemurire a făcut ca imaginea domnitorului Vlad Țepeș să se contopească cu cea a vampirului, creând una dintre cele mai persistente legende din cultura universală.
Originile vampirismului în credințele românești
În satele vechi din Transilvania, se spunea că unii morți se întorceau din morminte pentru a se hrăni cu energia celor vii. Acești strigoi erau temuti, iar ritualurile de protecție includeau focul, usturoiul și simbolurile creștine. De aici s-a născut imaginea vampirului – o ființă care trăiește între viață și moarte, atrasă de sânge, simbol al forței vitale.
Dracula – de la domnitor la vampir legendar
Personalitatea lui Vlad Țepeș, asociată cu pedepse crude și cruzime, a inspirat scriitorii occidentali să-l transforme în arhetipul vampirului. În literatura gotică, Dracula devine figura eternă a celui blestemat – un nobil al întunericului, captiv între puterea de a trăi veșnic și blestemul însingurării.
Vampirismul ca simbol al nemuririi
În esență, vampirul nu este doar o ființă malefică, ci o expresie a dorinței omului de a sfida moartea. Dracula devine simbolul eternității, al puterii absolute și al fricii de pierderea sufletului. Mitul său transcende epocile, fiind reinterpretat constant în filme, cărți și artă, ca o reflecție a naturii umane – sedusă de întuneric, dar mereu atrasă de viață.
